BlackBerry Torch 9800 - Despre actualizarea BlackBerry Device Software

background image

Despre actualizarea BlackBerry Device Software

Este posibil să doriţi actualizarea BlackBerry® Device Software din unul dintre următoarele motive:

pentru a accesa noi aplicaţii şi caracteristici

pentru a rezolva o problemă tehnică

furnizorul dvs. de servicii wireless vă solicită actualizarea BlackBerry Device Software.

Este posibil să nu puteţi actualiza BlackBerry Device Software prin intermediul reţelei wireless, de pe un site Web
sau cu ajutorul BlackBerry® Desktop Software.

Durata procesului de actualizare este cuprinsă între 15 minute şi 2 ore, în funcţie de tipul actualizării, de cantitatea
de date din dispozitiv şi de numărul aplicaţiilor din dispozitivul dvs. BlackBerry. Nu puteţi utiliza dispozitivul sau
efectua apeluri de urgenţă în timpul actualizării software-ului. Nu scoateţi bateria în timpul actualizării.

Prin reţeaua wireless

Puteţi actualiza BlackBerry Device Software prin intermediul reţelei wireless dacă pe ecranul de întâmpinare al
dispozitivului dvs. este afişată o pictogramă Actualizare wireless. De asemenea, puteţi căuta actualizări manual, prin
intermediul opţiunilor dispozitivului. Actualizarea disponibilă poate fi o actualizare completă a software-ului sau numai
o actualizare parţială a software-ului. Dacă actualizarea disponibilă este o actualizare completă a software-ului, în
timpul procesului de instalare, datele din dispozitivul dvs. sunt copiate pentru siguranţă şi restaurate pe dispozitiv. În
funcţie de opţiunile setate de furnizorul de servicii wireless sau de administrator, este posibil să nu puteţi actualiza
BlackBerry Device Software prin intermediul reţelei wireless. În funcţie de furnizorul de servicii wireless, se pot aplica
tarife suplimentare în momentul descărcării actualizării pe dispozitiv.

De pe un site Web

În cazul în care contul dvs. de e-mail utilizează BlackBerry® Internet Service sau un BlackBerry® Enterprise Server
care acceptă această caracteristică, puteţi actualiza BlackBerry Device Software conectând dispozitivul la computer
şi vizitând site-ul Web de actualizare la adresa

www.blackberry.com

.

Utilizarea BlackBerry Desktop Software

Dacă aveţi instalat BlackBerry Desktop Software pe computer, puteţi actualiza BlackBerry Device Software de pe
computer. Pentru mai multe informaţii despre actualizarea BlackBerry Device Software de pe computer, consultaţi
Asistenţa din BlackBerry Desktop Software.

Research In Motion recomandă crearea şi salvarea în mod regulat a unui fişier de backup pe computer, în special
înainte de actualizarea unui software. Păstrarea unui fişier de backup actualizat pe computer vă poate permite să
recuperaţi datele de pe dispozitiv în cazul în care acesta este pierdut, furat sau corupt în urma unei probleme
neprevăzute.

Ghidul utilizatorului

BlackBerry Device Software

242